Mihai Plesu e bolnav. Ce afectiuni grave are fiul lui Andrei Plesu. Avocatul incearca sa il scoata din arest
Mihai Pleșu este bolnav. Avocatul lui Mihai Pleşu, Sandra Grădinaru, a anunțat, sâmbătă, că a contestat măsurile dispuse în cazul clientului său în dosarul de trafic de droguri în care acesta a fost reţinut și că a solicitat control judiciar.
Avocatul susține că procurorii nu au efectuat niciun flagrant în acest dosar, acuzațiile contra lui Mihai Pleșu sunt bazate pe afirmațiile unor diverși oameni și că acestuia i-au fost încălcate drepturile, în timpul audierii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Iași.
Mihai Plesu e bolnav de inima
- „Consider că nu i-au fost respectate clientului meu drepturile, este o persoană bolnavă, nu există boli inventate, sunt boli de cinci ani de zile, a suferit două infarcturi miocardice, are o stenoză și un stent pe o arteră a inimii, este hipertensiv, a reclamat acest lucru încă de la 6.30 dimineața, până la ora 3 dimineața, când a fost condus în centru pentru arestații preventiv, el nu a mâncat absolut nimic, a fost lăsat să se întindă abia la ora 22.30, deci de la 6 dimineața până la ora 22.30 nu a avut posibilitatea să stea întins. A solicitat o salvare azi -noapte în sediul BCCO și nu i s-a permis, i s-a refuzat acest lucru. I s-a spus că poate beneficia de îngrijiri medicale la sediul arestului”, a declarat Sandra Grădinaru.
Avocata lui Mihai Plesu incearca sa il scoata din arest
Apărătorul susține că în cazul altor persoane cunoscute, precum Sorin Gadola, unul dintre fondatorii festivalului Untold sau cântăreţul de muzică hip-hop Ion Cătălin Ştefan, cunoscut drept Cheloo, de la trupa Paraziţii, procurorii au dispus control judiciar, în timp ce pentru Mihai Pleșu s-a decis reținerea.
- „Se vorbește, în ceea ce-l privește pe clientul meu, despre cantități de un gram și ceva, 0,32 grame, 0, 78 grame…Procurorul putea să dispună controlul judiciar pentru clientul meu deoarece în jurisprudența din România și în practica din România, pentru cantități mai mari, mult mai mari decât acestea, s-a dispus măsura controlului judiciar. (…) Clientul meu respinge orice acuzație i se aduce. Această acuzație de trafic o respinge în mod vehement. Nu s-a stabilit nicio legătură între el și ceilalți reținuți, există o persoană de sex feminim care se susține că ar fi comercializat 6 grame în mai multe tranșe către aceste grupuri de investigatori sub acoperire, dar nu există nici în aceste acte pe care le-am studiat cu atenție o legătură între clientul meu și acea persoană de sex feminin din Iași”, a completat Sandra Grădinaru.
Mihai Pleșu, fiul scriitorului Andrei Pleșu, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost audiat la DIICOT Iași, în dosarul de trafic de droguri în care a fost ridicat de polițiști ca suspect. În această cauză, au mai fost reținute alte cinci persoane.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Mihai Pleșu avea în București o plantație de cannabis, pe care o creștea împreună cu un alt bărbat, vizat și el în dosar.